Despre telefonul Apple iPhone 6 Plus

Când spunem Apple iPhone ne gândim întotdeauna la caracteristici de vârf şi implicit la performanţă. Din 2007 când a fost lansat primul telefon din seria iPhone, numit şi iPhone 2G, au apărut noi modele precum iPhone 3G şi 3GS, iPhone 4 şi 4S, iPhone 5 şi 5S, şi mai nou iPhone 6 şi 6 Plus. Preţurile sunt desigur pe măsura calităţii şi a performanţelor ridicate însă într-un asemenea ritm de apariţie a modelelor noi s-a născut şi piaţa de vânzare a telefoanelor iphone second-hand unde preţurile sunt negociabile şi mult mai mici. Dar să vedem în continuare câteva dintre caracteristicile celui mai nou telefon din serie, Apple iPhone 6 Plus.

iPhone 6 Plus este cel mai mare şi cel mai subţire telefon din serie, în condiţiile unei greutăţi de doar 172 de grame, a unor dimensiuni incredibile de 158 x 78 milimetri şi a unei grosimi de doar 7 milimetri ! Ecranul imens se apropie foarte mult de margini cu efectul păstrării unei forme continue de jur împrejur.

iPhone-6-Plus-2

Display-ul Retina HD are rezoluţia de 1920 x 1080 pixeli, densitatea de 401 puncte pe inch, diagonala de 5,5 inch şi este realizat cu tehnologie IPS.

iPhone-6-Plus-31

Imaginile sunt afişate în culori strălucitoare cu un contrast puternic şi îşi păstrează acurateţea culorilor şi claritatea, atât în centru cât şi în colţuri, datorită tehnologiei Dual-domain Pixels ce permite o bună vizibilitate din unghiuri diferite.

iPhone-6-Plus-4

După display-ul uimitor urmează caracteristicile ce evidenţiază puterea şi eficienţa telefonului iPhone 6 Plus. Arhitectura pe 64 de biţi, cel mai rapid procesor A8 şi coprocesorul de mişcare M8, toate permit acum rularea la performanţe maxime a aplicaţiilor, a clipurilor video şi bineînţeles a oricărui joc !

iPhone-6-Plus-3

Memoria internă poate fi de 16, 64 sau 128 GB. Coprocesorul M8 urmăreşte şi analizează tot ceea ce faceţi, prin senzori precum accelerometru, busolă, giroscop şi barometru, măsurând paşii, distanţa, diferenţele de altitudine etc.

La capitolul foto-video, camera principală iSight face paşi spre excelenţă prin cei 8 Megapixeli şi numeroasele îmbunătăţiri: stabilizare automată a imaginii, stabilizare optică, autofocus, control automat al expunerii, auto HDR, filtru hibrid pentru infraroşii, sistem de bliţ ce păstrează culorile reale, senzor BSI pentru sensibilitate crescută, lentilă cu 5 elemente, cristal de safir pentru protecţia lentilei etc.

iPhone-6-Plus-1

Filmarea HD se poate efectua cu autofocusare video continuă, cu posibilitatea de a fotografia în timpul filmării, cu stabilizare cinematică, cu bliţ True Tone, 3x zoom şi altele. Cea de-a doua cameră HD se bucură de aproape aceleaşi caracteristici la o rezoluţie de 1,2 Megapixeli.

Îmbunătăţirile continuă şi sunt multiple. Uitaţi de introducerea parolelor pentru că butonul Home are acum un senzor de amprentă Touch ID încorporat chiar în el, ce vă permite autentificarea mult simplificată şi efectuarea plăţilor în magazine şi aplicaţii. Sistemul de operare este acum iOS 8, cel mai nou şi avansat sistem de operare.

iPhone-6-Plus-6

Internetul Wi-Fi este de 3 ori mai rapid. Are până la 20 de benzi LTE, mai multe decât orice alt smartphone, LTE mai rapid pentru descărcări şi suportă Voice over LTE pentru un sunet foarte clar. Bateria este uimitoare în orice mod de utilizare: până la 16 zile în aşteptare, 24 de ore de convorbiri 3G, 14 ore de vizionare HD, 12 ore de navigare pe internet 3G sau Wi-Fi, iar dacă doriţi să ascultaţi muzică atunci vă puteţi baza pe o audiţie continuă de până la 80 de ore !

Despre telefonul Apple iPhone 6 Plus publicat: 2014-10-13T20:15:08+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:52:26+00:00 by Wellcome.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *