Despre cablul USB-Y cu 3 conectoare

Cablurile USB cu 3 conectoare se numesc cabluri USB-Y

Aceste cabluri au la un capăt o bifurcaţie în Y ce duce la 2 conectoare USB distincte.



Nelămuririle ce apar sunt multiple, de aceea vom încerca să răspundem la câteva întrebări legate de utilizarea acest cablu.


1. Cum se conectează cablul USB-Y?

Mufa notată cu (A) este de tip mini-USB şi trebuie conectată la dispozitivul extern (Hard Disk extern, DVD Writter extern etc).

Celelalte două mufe notate cu (B) şi (C) sunt de tip USB-A şi trebuie conectate la 2 porturi libere USB ale unui PC sau laptop.



2. Trebuie să conectăm obligatoriu toate 3 mufele?

Toate cele 3 mufe trebuie conectate pentru o funcţionare optimă şi garantată.

Dispozitivul extern poate fi utilizat şi doar conectând mufele (A) şi (B) însă acesta nu va funcţiona la performanţa maximă sau va funcţiona defectuos.


Cablu USB-Y cu 3 conectoare

Cablu USB-Y cu 3 conectoare



Producătorii livrează dispozitivul extern însoţit de acest tip de cablu tocmai pentru a preveni aceste neplăceri.


3. De ce există la un capăt 2 mufe USB identice?

Ca regulă generală, pentru o utilizare nepretenţioasă din punct de vedere al consumului de curent se poate utiliza doar mufa USB primară (B).

Însă, pentru un dispozitiv extern de putere mai mare trebuie să se conecteze şi mufa USB secundară (C).

Deci, existenţa celor 2 mufe identice la un capăt al cablului are un singur scop: alimentarea suplimentară.



4. Contează unde conectăm cele 2 mufe USB identice?

Cele 2 mufe sunt identice ca aspect însă în interior conţin conexiuni diferite.

Mufa (C) conţine doar conexiuni pentru alimentare, spre deosebire de mufa (B) ce conţine atât conexiuni pentru alimentare cât şi conexiuni pentru date.

Pentru că prin mufa (B) se realizează transferul de date, este recomandat ca aceasta să fie introdusă în portul USB cel mai bun şi mai rapid al calculatorului.



5. Mufele pot fi dispuse diferit pe cablurile USB-Y?

Dacă puteţi alege, este bine să ştiţi că există:

a) cabluri pentru PC cu firul A-B mai lung şi firul B-C mai scurt (cu mufe dispuse alăturat);

b) cabluri pentru laptop cu firul A-B mai scurt şi firul B-C mai lung (cu mufe dispuse distanţat pentru porturi aflate pe laturile opuse ale laptopului).


6. Ce aduce nou cablul USB-Y?

Simpla conectare a mufei USB suplimentare elimină necesitatea alimentării dispozitivelor externe prin alimentatoare separate de la reţeaua de 220V.

Avantajele sunt vizibile atât la comercializarea cât şi la utilizarea dispozitivului extern asociat:

a) preţ scăzut;

b) volum şi greutate reduse;

c) aspect compact ultra slim;

d) conectare rapidă etc.




Despre cablul USB-Y cu 3 conectoare publicat: 2024-07-04T08:19:18+03:00, actualizat: 2024-07-04T10:42:22+03:00 by Wellcome.ro