Google Chrome este un browser stabil şi foarte popular, care însă are o grămadă de utilităţi ascunse sau necunoscute. Astăzi vă voi prezenta câteva secrete ce vă vor face viaţa mai uşoară şi navigarea pe internet mai plăcută.
1. Nu vreau să rămână în PC pe unde am navigat eu pe internet!
Uitaţi de această grijă efectuând o navigare privată prin pornirea Modului Incognito (Anonim). Astfel când doriţi să navigaţi sub anonimat, apăsaţi CTRL+SHIFT+N, navigaţi cum doriţi şi unde doriţi, iar la închiderea sesiunii, toate datele despre navigare vor dispărea automat!
2. Ooops! Am inchis o filă Google Chrome şi i-am pierdut urma. Cum o redeschid?
Redeschideţi ca prin minune o fereastră închisă accidental, apăsând doar CTRL+SHIFT+T. De fapt, nu doar o pagină o puteţi restaura astfel ci până la peste două zeci de pagini închise recent!
3. Îmi place o pagină web, doresc să o salvez rapid pe un stick, dar nu ca HTML!
Oricând doriţi să preluaţi informaţia dintr-o pagină web, însă nu oricum ci rapid, simplu şi compact, o puteţi face apăsând CTRL-P, selectaţi Destination\Change\Save as PDF\Save, şi veţi memora astfel pagina web completă într-un singur fişier PDF compact, protejat la editări şi care poate fi deschis cu Adobe Reader pe orice computer!
4. Am descărcat câteva fişiere. Oare unde s-or fi dus acestea?
Deschideţi instantaneu pagina descărcărilor apăsând CTRL+J.
5. Doresc să păstrez o dovadă a unei pagini web, aşa cum exista ea la un moment dat!
În acest caz cel mai indicat este să faceţi o copie completă în HTML, apăsând CTRL-S. Luaţi în calcul că în acest mod se vor copia mai multe fişiere de diferite tipuri, grupate într-un folder separat.
6. Site-ul meu se încarcă greu. Oare care sunt componentele ce frânează încărcarea acestuia?
În pagina site-ului daţi Click dreapta\Inspect\Network, apoi Refresh. Veţi descoperi într-un tabel sortat după timp, ce componente se încarcă cel mai greu!
7. Lucrez în mai multe taburi, dar unul NU trebuie să îl închid accidental nicicum şi trebuie să fie la îndemână!
Atunci când un tab este foarte important, îl puteţi fixa astfel: Click dreapta sus pe tabul dorit\Pin tab. Tabul protejat va fi mutat în stânga sus, primul din serie, iar butonul X de închidere va fi eliminat. Astfel, el va fi uşor de găsit chiar dacă sunt deschise multiple pagini de internet, iar pericolul de a-l închide accidental nu mai există!
8. Vreau să deschid rapid mai multe site-uri în taburi diferite!
Dacă aveţi mai multe site-uri pe care le deschideţi foarte des, puteţi face un artificiu pentru a le deschide cu doar două clickuri! Creaţi un folder pe bara Bookmarks şi trageţi în el scurtăturile către fiecare site sau pagină din site. La final le puteţi deschide instant pe toate cu doar 2 clickuri: Click dreapta\Open all!
9. Stop! abandon taburi pe motiv de memorie scăzută!
Pentru a nu fi abandonate unele pagini pe motiv de memorie scăzută, puteţi interveni în setări astfel: tastaţi în bara de adrese: chrome://flags, apoi căutaţi în listă #automatic-tab-discarding şi setaţi Disabled. Acum, în loc să primiţi pagini goale, chiar dacă va munci mai mult şi mai încet, Chrome va livra toate paginile complete până la ultimul pixel.