Cu privire la alegerea plăcii video se poate scrie foarte mult, această operaţiune fiind printre cele mai dificile în achiziţionarea unei componente pentru PC. De ce?
Dacă alegerea unei surse sau a unei memorii se face doar în câţiva paşi mici, alegerea unei plăci video ţine cont şi depinde de mult mai mulţi factori.
De fapt alegerea nu ar fi foarte grea însă strânsoarea este mare, cumpărătorul descoperind relativ repede placa necesară şi preţul asociat. Spun dificilă pentru că odată descoperite aceste lucruri, oricât ai căuta şi încerca să te abaţi de la preţ sau performanţă, lucrurile nu sunt deloc prea simple.
O placă puţin mai ieftină pierde grav din performanţe, iar upgrade-ul devine mai mic şi nemulţumitor, poate chiar inutil. Astfel, repede te decizi cum că unde merge mia, merge şi suta.
Acum odată decis să iei o placă bună şi să nu faci rabat de la preţ, îţi iei avânt şi cauţi măcar din curiozitate care ar fi placa imediat superioară şi mai performantă.
Descoperi că doar pentru o mică diferenţă de preţ ai putea avea o placă şi mai bună, şi tot aşa, după mai mulţi paşi mici de acest gen ajungi la un preţ pe care parcă nu eşti dispus să îl plăteşti sau nu ţi-l permiţi.
Cu alte cuvinte, aşa cum vă spuneam, singur te decizi şi reglezi poziţia ta în lista plăcilor video după criteriul preţului în primul rând.
După multiple oscilaţii în jurul preţului şi stabilirea candidatei nr. 1, vei face rapid studiile Game System Requirements pentru a vedea dacă placa video aleasă este recomandată de realizatorii jocurilor pe care doreşti să le joci.
În cazul fericit în care placa video este pe deplin capabilă pentru jocurile râvnite, trebuie neapărat să verifici aspectele de ordin tehnic.
Noua placă video trebuie să fie compatibilă cu placa de bază existentă; trebuie să dispui de o sursă cu posibilităţi de alimentare a acesteia (putere, conectori); placa video trebuie să încapă lejer în carcasă şi pe lângă celelalte componente; trebuie să fie asigurat spaţiu pentru circuitul şi elementele de răcire etc.
Abia la finalul celor de mai sus, dificila misiune se poate încheia printr-o rapidă comandă online a plăcii video potrivite.