Advertising Trailer – Soluţii de marketing şi promovare locală

Scriam într-un articol recent despre câteva idei de promovare locală prin care puteţi atinge audienţa pe internet. Iată astăzi o altă soluţie de marketing şi promovare locală, a cărei activitate se desfăşoară de data aceasta nu pe internet ci pe teren, chiar printre oameni.

Este vorba de Advertising trailer, o metodă de marketing oferită de Bizzonwheels prin care promovarea se efectuează chiar în sânul comunităţilor locale, targetarea focalizându-se exact asupra potenţialilor clienţi locali. Nu aşteptaţi să vă descopere clienţii doar pe internet, mergeţi dumneavoastră la ei, faceţi-vă cunoscut!

Advertising Bike Trailer

Advertising Bike Trailer constă într-un sistem de publicitate ce poate transmite mesajul dumneavoastră publicitar practic oriunde în oraşe şi staţiuni: pe stradă, în pieţe, în spaţii strict pietonale, în centrele oraşelor, în faţa mall-urilor şi cinematografelor, la concerte sau evenimente, în parcuri, pe faleze, oriunde!

Banerele publicitare sunt uşoare, mobile şi sunt tractate cu ajutorul bicicletelor sau chiar pe jos. Panourile mobile pot fi de tip AdBicy L sau AdBicy M. Banerele prezentate pot fi vizualizate de la o distanţă de 200 metri.

La nevoie întreg ansamblul de până la 4 metri pătraţi poate fi demontat şi transportat foarte uşor într-o geantă specială şi compactă.

Campania prin imagini se poate extinde oricând şi cu sunet, prin intermediul amplificatoarelor de voce prevăzute şi cu intrare USB pentru MP3. Monitorizarea GPS este de asemenea disponibilă.

În plus, costurile scăzute, caracterul modular, simplitatea în utilizare, faptul că sunt ecologice şi nu poluează cu noxe sau fonic (singura energie consumată fiind 100% umană), toate acestea sunt caracteristici unice şi conturează o soluţie ideală de outdoor marketing.

Advertising Trailer - Soluţii de marketing şi promovare locală

Aşa cum ştim marketingul reprezintă ştiinţa şi arta de a convinge clienţii să cumpere. Fără acesta este posibil ca părţile implicate furnizori-clienţi să nu se întâlnească. Soluţia abordată astăzi este foarte interesantă pentru că poate avea aplicaţii atât pentru clienţi cât şi pentru furnizori. În ce sens?

1. Îţi poţi face publicitate, tu singur, în drum spre sediu, birou sau atelier;
2. Poţi apela la firmele ce oferă acest tip de publicitate, care au mult mai bine organizate astfel de campanii şi oferă servicii la preţuri accesibile oricărui client;
3. Poţi deschide chiar tu o firmă de publicitate pentru a presta asemenea servicii cu investiţii minime.

Personal, cred că nu există aaa nu merge sau aaa e greu. Trebuie doar să vrei şi să-ţi faci un plan viabil. Sunt vremuri de criză? Oricare din punctele de mai sus sunt soluţii pentru a-ţi îmbunătăţi activitatea şi viaţa.

Vrei să îţi faci publicitate?

În acest caz sfatul meu este să te promovezi ca brand şi să pui în reclame numai oferte realmente de nerefuzat. În acest mod publicitatea îşi va atinge scopul şi va aduce în mod sigur clienţi.

Vrei să prestezi servicii de publicitate?

Investiţiile iniţiale în afacerea de publicitate îţi vor permite să practici preţuri mici, imposibil de refuzat de către clienţi. Ca furnizor îţi vei bate astfel în cuie afacerea iar clientul va fi mulţumit de preţul accesibil. Odată colaborarea demarată, clientul va reveni şi activitatea firmei se va menţine. Se va duce vestea, vor apărea clienţi noi iar cererea va fi mai mare.

Cum reclama este sufletul comerţului, rezultatele nu vor întârzia să apară!



Advertising Trailer – Soluţii de marketing şi promovare locală publicat: 2022-07-17T15:10:13+03:00, actualizat: 2022-07-17T16:48:39+03:00 by Wellcome.ro